EPISODUL 5

OAMENI BUNI

Ieri, 31 iulie a.c., am vorbit în ședința de consiliu județean, din nou, despre eroii noștri de fiecare zi. Contextul este unul grav, pentru că este vorba despre salvarea de vieți și despre lupta cu noul coronavirus. Îi rugam, pe colegii mei de la DGASPC, și ei eroii noștri, să se protejeze și să evite contactul în afara orelor de program, pentru a nu se îmbolnăvi pe ei și pe cei pe care îi îngrijesc, în centrele DGASPC. Voi vorbi, special, despre ei, într-un alt episod. În fiecare zi, aș vorbi cu recunoștință, despre personalul medical, din spitalele vâlcene, cei care se luptă, în fiecare zi, pentru salvarea vieților celor afectați de noul virus. Este vorba despre eroism, despre sacrificiu și despre cel mai sublim gest pe care îl poate face un om, să salveze o viață. Tocmai de aceea, am spus-o și voi continua să o spun: că niciun sistem nu poate opri această boală, dacă fiecare dintre noi nu înțelegem să ne protejăm, pentru noi și pentru cei dragi. În spitale, de la intrare și până în saloane, lucrează femei și bărbați, mame, tați, fii și fiice. Pentru ei, trebuie să fim atenți și să ne protejăm, în această perioadă. Și ei sunt eroii noștri, eroii mei, de fiecare zi. P.S. Pentru cei care îmi poartă grija mie, le spun că … da, merg pe teren, îmi fac datoria, pentru că sunt alături de ei, în prima linie, și prin tot ceea ce fac, vreau să îi ajut. În orice condiții, oamenii trebuie să înțeleagă că ne luptăm, dar viața merge înainte! Aveți încredere: Bine faci, bine găsești!

– Constantin Rădulescu

1 Aug 2020

Tags :
Lasă un comentariu