EPISODUL 23

OAMENI BUNI

Energie, dragoste de muncă și de oameni: Adriana Manea!
Cu drag, am răspuns invitației de a participa vineri, 28 aprilie, la conferința organizată de Asociația Forestierilor din România.
I-am salutat cu drag pe participanți și le-am urat succes studenților care au ales această meserie extrem de importantă pentru economia românească. Am întâlnit-o aici pe doamna Adriana Manea, cea care deține această afacere în prelucrarea lemnului.
Energie, devotament și pasiune, acestea sunt cuvintele care o caracterizează pe această femeie, un om care, iată, oferă un loc de muncă celor peste 80 de angajați.
Tehnologie de ultimă generație, investiție de milioane de euro în tehnica de prelucrare a lemnului robotizată, investiții realizate și cu fonduri europene, dar și cu fonduri proprii.
Oamenii lucrează în condiții de securitate, in condiții bune de muncă și produc din lemn marfă pentru export. Da, aici, la noi, în Băbeni.
Am vrut să vă vorbesc despre doamna Adriana și echipa de la Haty SRL, pentru că de fiecare dată când întâlnesc oameni pe care eu îi consider buni, vorbesc despre ei și vi-i prezint și dumneavoastră.
Vă las și câteva fotografii cu ce am văzut și ce mi-a prezentat acest om deosebit și bun, pe care l-am cunoscut astăzi și căruia îi mulțumesc pentru efortul pe care îl face pentru a ține pe picioare această afacere, într-un mediu concurențial puternic.
Îi doresc multă sănătate, atât dumneaei, cât și celor care lucrează aici.

– Constantin Rădulescu

30 Aprilie 2023

Tags :
Lasă un comentariu