Sculptăm cu drujba!

Sunt un susținător al festivalurilor cu tradiție din județ, iar Festivalul Național al Sculptorilor cu Drujba de la Vaideeni este unul dintre manifestările culturale de renume pe care Consiliul Județean Vâlcea le-a sprijinit financiar în fiecare an.
Astăzi, am fost prezent la Pensiunea Cerna din Vaideeni, unde în această săptămână se desfășoară a șaptea ediție a acestui festival.
Evenimentul reunește anual artiști din toate colțurile țării, care transformă bușteni uriași în sculpturi impresionante, folosind ca instrument principal drujba.
Am fost uimit de talentul și măiestria acestor artiști, care dau viață lemnului și reușesc să realizeze lucrări impresionante. Sunt convins că așa va fi și de data aceasta.
Îi felicit pe organizatorii și gazdele acestui festival, Aura și Adrian Bondoc, și pe domnul primar Daniel Achim Băluță, pentru susținerea acestui festival frumos.
Le-am dat și o veste bună astăzi. Am fost selectați în vederea finanțării pentru modernizarea drumului DJ 676, cel mai lung drum din județ, care pleacă chiar de aici, din Cerna-Vaideeni și ajunge până la Irimești, în Bălcești.
Pentru cei interesați, festivalul se desfășoară în perioada 9-15 octombrie, iar în această seară vă puteți bucura de un foc de tabără și cântece folk cu formația Old School Band.
Vă recomand să îl vizitați dacă aveți ocazia, va fi o experiență unică și memorabilă.

Lasă un comentariu